Puștii lui Hagi au făcut spectacol în Bănie și au ajuns lideri în Liga 1. CS U Craiova – Viitorul 1-2. Cârțu și Săndoi, în pericol de demitere

Puștii lui Hagi au făcut spectacol în Bănie și au ajuns lideri în Liga 1. CS U Craiova - Viitorul 1-2. Cârțu și Săndoi, în pericol de demitere
  • Publicat:
  • Actualizat:

Partida dintre CSU Craiova și Viitorul a fost precedată de o serie de complimente reciproce, iar atmosfera de fair-play a continuat cu ovaționarea la scenă deschisă a lui Gică Hagi de către olteni. Ianis Hagi a fost căpitan în premieră la Viitorul, în lipsa lui Cernat, golgheterul Ligii I fiind suplinit de o prestație excelentă a colegilor săi.

Meciul a început alert, în pofida căldurii. Bawab a fost acroșat pe linia de 16 metri de Mitrea, dar centralul Rădulescu n-a reacționat. Peste câteva minjute, Izvoranu a fost depășit de o minge lungă, iar Vătăjelu l-a faultat pe Tănase și victima s-a transformat imediat în killer, transformând penaltyul. Băluță a ripostat pentru gazde peste câteva minute, șutând puternic, dar pe lângă poartă, mingea așezată ideal de Ivan. Izvoranu avea să-și continue prestația penibilă, complicându-se în colțul terenului și pe intercepția lui Ianis Hagi  mingea a ajuns la Aganovic, care a finalizat simplu din centrul careului. Craiova a căzut definitiv, iar puștii lui Hagi au zburdat pe teren, oferind o lecție de fotbal pe tărâmul „unde a început povestea frumoasă a fotbalului românesc”, așa cum cataloga Gică Hagi, Bănia.

Chinul gazdelor a continuat și după pauză, în timp ce oaspeții au făcut spectacol. Hodorogea l-a nimerit cu capul pe Bălgrădean, deși era singur în careu. Spectatorii au aplaudat sincer evoluția oaspeților și ironic pasele către propriul portar ale alb-albaștrilor. Vătăjelu a redus totuși din handicap dintr-un penalty scos de Ivan, dar prestația juveților a fost una extrem de modestă și penalizată în consecință de fani.

Fanii Craiovei l-au transferat simbolic pe Gică Hagi

Înainte de meci, suporterii Craiovei i-au oferit lui Gică Hagi un tricou de joc al Universității și l-au transferat simbolic pe „Rege” în Bănie. „Mare respect pentru locul unde s-a scris Istoria Fotbalului!” a fost semnătura lui Gică Hagi pe actul de transfer. „Acum peste 30 de ani, Gică a fost aproape să ajungă la Craiova, dar a fost deturnat, la intervenția oamenilor din sistem. Am vrut să facem o reparație morală și să-l transferăm în sfârșit pe Rege în Bănie, chiar dacă doar simbolic, este o mare onoare pentru noi și ne-a spus că rămâne și dânsul cu un regret legat de faptul că nu a apucat să joace pentru Știința” au afirmat reprezentanții celei mai mari comunități online a fanilor olteni, craiova-maxima.ro.

Totodată, Gică Hagi a dat lovitura de start a jocului, împreună cu un puști craiovean.


Universitatea Craiova – Viitorul Constanța 1-2

Au marcat: Vătăjelu 83 – penalty / Tănase 11 -penalty, Aganovic 42.
Stadion: „Extensiv”, spectatori: 2.000.

Craiova: Bălgrădean – Dumitraș, Acka, Izvoranu, Vătăjelu – Băluță (65 Herghelegiu), Mateiu, Zlatinski (71 Bancu), Nuno Rocha – Bawab (46 Ferfelea), Ivan. Antrenori: Sorin Cârțu, Emil Săndoi.

Viitorul: Râmniceanu – Ciupe, Mitrea, Hodorogea, Cr. Ganea (80 Mitache) – I. Filip, Vl. Achim (67 Chițu), Nedelcu – Aganovic, Tănase, I. Hagi (60 R. Marin). Antrenor: Gică Hagi.
Arbitru: George Rădulescu (București)
 


Directorul tehnic de la CS Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, spune că echipa sa are ca obiectiv pe termen scurt obținerea a șase puncte din partidele cu FC Viitorul și ACS Poli, dacă partida de miercuri, de la ora 17:30, de pe teren propriu, cu formația lui Gică Hagi, va fi mult mai dificilă decât cea cu Concordia.

„Ne-am propus să câștigăm trei meciuri la rând pentru a putea reintra în obiectiv. Cu Viitorul trebuie să dovedim aceeași putere de luptă, aceeași concentrare și inspirație la finalizare pe care le-a avut cu Chiajna, fiindcă trebuie neapărat să câștigăm. Va fi un meci mult mai greu decât cel precedent, pentru că întâlnim o echipă care joacă frumos, este în formă, are un moral foarte bun și a făcut mai multe puncte decât noi, deși a avut același program”, a spus Cârțu.

Cârțu apreciază proiectul lui Gică Hagi: „Eu simpatizez foarte mult această formație de puști și îl respect foarte mult pe Gică Hagi, o personalitate a fotbalului românesc, care a făcut foarte multe ca jucător și face și acum. E mare lucru să investești în fotbal banii pentru care ai muncit o carieră întreagă, nu știu cine mai face acest lucru în România”.

Cât despre eventuala absență a golgheterului Ligii I, Florin Cernat, „Sorinaccio” a declarat că va conta, dar nu este decisivă: „Dacă nu va juca Florin Cernat va fi un minus pentru ei, a dat totuși patru goluri până acum, dar Viitorul nu stă în Cernat, acolo este un sistem bine pus la punct, care nu ține de un jucător sau altul”.

Craiova nu va putea miza pe stoperii Popov și Kay, pe vârful Curelea, toți trei fiind accidentați, iar Madson nu este într-o formă fizică bună după accidentare. „Madson nu poate juca decât câteva minute, este vina lui, ne așteptam să facă mai multe sacrificii pentru a reveni din punct de vedere fizic, are 6 kilograme în plus și i-am dat termen limită pentru a slăbi, altfel îl paște o amendă” a mai spus Sorin Cârțu.

Băluță speră să marcheze iar contra fostei echipe

Mijlocașul Alexandriu Băluță își va întâlni fosta echipă, Viitorul, contra căreia a și marcat anul trecut, în Cupa României. „Este un meci special pentru mine, mi-a rămas în suflet această echipă, țin la ea și la foștii mei colegi, dar am datoria să justific banii care s-au dat pe mine și voi da totul pentru ca Universitatea să câștige, chiar sper să dau gol. Suntem montați, avem un moral mai bun după succesul cu Chiajna, dar trebuie să continuăm pe această linie”, a spus la rândul său Băluță.
 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Scoțienii au văzut ce a făcut Clement cu Ianis Hagi și au rămas perplecși: „Găsiți voi explicația”
Scoțienii au văzut ce a făcut Clement cu Ianis Hagi și au rămas perplecși: „Găsiți voi explicația”
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia…
Ofertă colosală pentru Lautaro Martinez! Pachet cu mulți bani + Trei fotbaliști
Ofertă colosală pentru Lautaro Martinez! Pachet cu mulți bani + Trei fotbaliști
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Fotbalistul care refuză să se transfere la FCSB! Florin Tănase ştie motivul: “Nu vrea să-l supere, e o altă situaţie”
Fotbalistul care refuză să se transfere la FCSB! Florin Tănase ştie motivul: “Nu vrea să-l supere, e o altă situaţie”
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că mai este cea din trecut
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Boxerul Paul Bamba a murit la vârsta de 35 de ani. Acum o săptămâna câştigase centura WBA Gold Cruiserweight
Boxerul Paul Bamba a murit la vârsta de 35 de ani. Acum o săptămâna câştigase centura WBA Gold Cruiserweight
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Logodnica lui Ștefan Târnovanu, răvășitoare în costum de baie! Loredana se bucură de o vacanță exotică alături de portarul FCSB-ului
Logodnica lui Ștefan Târnovanu, răvășitoare în costum de baie! Loredana se bucură de o vacanță exotică alături de portarul FCSB-ului
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Călin Georgescu a înlemnit. E lider de necontestat. Anunțul americanilor răstoarnă România
Călin Georgescu a înlemnit. E lider de necontestat. Anunțul americanilor răstoarnă România
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat:
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×